Fără pasiune nu pot investiga.Am clădit un zid în jurul meu,un perete care este eu însumi.şi omul a trăit închis astfel,de milioane de ani.Am postit,am meditat,am renunţat,am făcut legăminte de tot felul!Şi,la capătul unui milion de ani,sunt tot acolo unde eram la început.Asta este o mare descoperire pentru mine....(Jiddu Krishnamurti)

1 februarie 2010

Afganistan




Afganistanul,una dintre cele mai sarace tari din lume,are in subsol resurse petroliere si minerale estimate la o mie de miliarde de dolari,a declarat duminica presedintele Hamid Karzaim,citat de AFP,relatieaza NewsIn

Ţara ar putea deveni una dintre cele mai bogate din lume, dacă ar fi ajutată să exploateze aceste zăcăminte, a spus Karzai.

"Am o ştire foarte bună pentru afgani. Primele cifre pe care le avem arată că zăcămintele noastre valorează o mie de miliarde de dolari. Nu o mie de milioane, cu o mie de miliarde" a spus el.

Această estimare provine dintr-un studiu realizat de Institutul de geofizică american, care urmează să fie încheiat în două luni, a adăugat el.

Afganistanul dispune de zăcăminte de cupru, fier, aur, dar şi de gaz natural, petrol şi pietre preţioase şi semipreţioase, care au fost exploatate în proporţie mică, deoarece conflictele pe acest teritoriu s-au succedat timp de 30 de ani.


Sursa: Money.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu